Luni
AlimentatiePeste un miliard de persoane vor fi afectate de foamete în 2009
Comenteaza pe Forum |
Recenta scădere a preţurilor materiilor prime alimentare nu va schimba nimic, cel puţin nu în viitorul apropiat.
![]()
Numărul personelor care suferă de foame a crescut în 2008 şi va depăşi un miliard în 2009, avertizează Olivier de Schutter, raportor special al ONU privind dreptul la alimentaţie.
„Criza alimentară este încă prezentă”, a prevenit dl. de Schutter. În septembrie, Organizaţia Mondială pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) raporta pentru anul 2008 un număr de 925 milioane de persoane care suferă din pricina foametei, faţă de 848 milioane între 2003-2005. „Aceste cifre sunt valabile pentru începutul anului 2008. De atunci, estimările indică încă alte 44 milioane de persoane afectate pe parcursul anului 2008.” a precizat Olivier de Schutter, care este preocupat de faptul că până la începutul anului 2009 se va depăşi cifra de un miliard de persoane. În aceste condiţii speranţa de a atinge obiectivul fixat în anul 2000 de Naţiunile Unite – de a reduce la jumătate, până în 2015, numărul personelor care suferă endemic de foamete – este departe de a fi atins.
„Tarifele produselor alimetare pe piaţa internaţională au scăzut faţă de recordul înregistrat în luna iunie când atinseseră o majorare cu 64% faţă de anul 2002, dar pe pieţele naţionale tarifele rămân încă la un nivel ridicat” menţionează dl. de Schutter. Această situaţie a afectat personele cele mai sărace, care au fost nevoite să reducă consumul de alimente.
Pentru acest jurist, problema nu este producţia şi furnizarea alimentelor – recolta pentru anul 2008 va fi excepţională- , ci puterea de cumpărare mică a ţărilor în curs de dezvoltare. Dl. de Schutter consideră că micii agricultori, care constituie jumătate din numărul personelor afectate de foame trebuie să fie protejaţi de volatilitatea preţurilor de pe pieţele internaţionale dar şi de riscul indus de competiţia injustă cu agricultorii din ţările dezvoltate, a căror activitate este „masiv subvenţionată”.
Sursa: Le Monde
criza alimentara, FAO, foamete, Olivier de Schutter, organizatia mondiala pentru agricultura si alimentatie
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Mexicul şi Africa, ameninţate de foamete
- Tinerele intre 15 si 25 de ani, cele mai afectate de anorexie
- Hrana de tip fast-food favorizează apariţia Alzheimerului
- Consumul de carne are consecinte ecologice infricosatoare
- Mamele conduc revoluţia eco
- Grecii ne invata cum sa avem grija de castanul comestibil
Populare
- Vrei sa scrii despre alimentatie ? (0)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Grecii ne invata cum sa avem grija de castanul comestibil (0)
Recente
- S-a lansat Biolateria, magazin de produse bio si naturiste
- Bun pentru natura, delicios pentru noi
- Agricultura multifunctionala in Europa - rolul agriculturii si al produselor agricole si alimentare ecologice si cadrul lor politic
- Soluţii de criză. În Central Park, din New York, americanii iau lecţii de supravieţuire
- Cancerul la stomac
- Nitraţii au ajuns în farfurie?
