Luni
AlimentatieMierea - folosită în alimentaţie, medicină şi cosmetică
Comenteaza pe Forum |
Mierea este un izvor natural de antioxidanţi, concurând cu fructele şi legumele
Unele dintre cele mai eficiente măşti pentru ten au în componenţă produsul apicol
De mii de ani sunt cunoscute beneficiile pe care mierea le dă sănătăţii şi, cam tot de atunci, se foloseşte în alimentaţie. De curând, un studiu a arătat că o linguriţă de miere pe zi este la fel de eficientă în tratarea tusei ca şi un medicament clasic.
Mai mult, în acest mod se evită introducerea în corp a substanţelor chimice din medicamente şi se elimină îngrijorarea conform căreia copiii sub 12 ani nu au voie să ia medicamente anti-tuse. Însă, acesta este numai un beneficiu minor adus de miere şi care a fost descoperit recent.
Unul dintre cele mai importante beneficii este acela că mierea „face plinul” organismului cu antioxidanţi. Acest lucru a fost dovedit de un studiu făcut la Universitatea din California. La studiu au participat 25 de persoane, care au fost rugate să mănânce între patru şi zece linguriţe de miere pe zi, timp de o lună.
Analizele au arătat că nivelul antioxidanţilor din organism a crescut semnificative. Nu trebuie uitat că antioxidanţii ajută la păstrarea sănătăţii celulare şi împiedică distrugerea acestora. Mai mult, sunt dovezi concludente conform cărora antioxidanţii ajută la prevenirea cancerului şi a bolilor de inimă.
Mierea mai conţine şi anumiţi antioxidanţi cu rol de conservare. Astfel, a apărut ideea că mierea poate fi folosită şi pe post de conservant alimentar în detrimentul actualilor conservanţi artificiali. Mierea conţine la fel de mulţi antioxidanţi ca şi spanacul, merele, portocalele sau căpşunele. În urma acestei descoperiri s-au demarat cercetări pentru a se stabili dacă mierea poate preveni arteroscleroza.
„Siropul albinelor“, un puternic afrodiziac
Tipul de flori pe care albinele le polenizează dau culoare şi aroma mierii. Astfel, mierea poate fi făcută din floarea-soarelui, din floare de salcâm sau din floare de tei. Trebuie specificat că mierea are foarte puţine calorii şi cei care o mănâncă la micul dejun au senzaţia de saturaţie pe parcursul zilei.
Astfel, ei au o dorinţă mult mai mică de a mânca şi îşi pot menţine silueta mai uşor. În plus, consumul de miere în paralel cu suplimentele de calciu, ajută la absorbţia mult mai uşoară, a celui din urmă, în organism. Mierea este de fapt un sirop natural produs de albine.
Se pare că nu este mult până când aceasta va înlocui zahărul din alimentaţie. Din punct de vedere al compoziţiei mierea conţine 41% fructoză, 34% glucoză, 18% apă şi 2% sucroză. Mierea conţine vitamine, minerale, aminoacizi şi constituie un tratament cosmetic foarte bun pentru zona din jurul ochilor şi păr.
Mierea mai acţionează şi ca un agent antibacterian şi luptă împotriva fungilor (ciuperci), arată alte studiu. Un consum optim de miere ajută şi la grăbirea procesului de vindecare a rănilor, a juliturilor şi a zgârieturilor. Nu în ultimul rând, mierea este un puternic afrodisiac.
Industria cosmetică profită de avantajele mierii
Mierea este unul dintre principalele ingrediente folosite în industria cosmetică. Datorită efectului ei de a împrospăta pielea, mierea este o componentă principală în multe măşti pentru ten. Una dintre cele mai bune măşti este cea făcută din miere şi argilă.
Ea are rolul de curăţare a porilor. O altă mască este cea făcută din miere, o linguriţă de glicerină, un sfert de cană de făină şi un ou. Această mască împrospătează aspectul general al feţei şi măreşte flexibilitatea acesteia.
Mierea ajută şi părul. Pentru ca părul să strălucească este recomandat ca acesta să fie tratat cu un amestec de miere, apă şi suc de lămâie. De asemenea, mierea mai are o proprietate mai puţin cunoscută. Ea ajută la curăţarea dinţilor. O linguriţă de miere şi o cană cu apă calduţă este tot ce trebuie pentru o dantură sănătoasă. Dacă se spălă gura cu acest amestec, mierea curăţă şi omoară germenii şi oferă o repiraţie mai proaspătă.
Sursa: Gandul
alimentatie sanatoasa, cosmetica, medicament, medicina, miere, sanatate
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Dieta Keto
- Reumatismul, tratat cu alimente „calde”
- Alimentaţie corectă
- Targ - Zilele produselor naturale
- Codex Alimentarius
Populare
- Vrei sa scrii despre alimentatie ? (0)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Grecii ne invata cum sa avem grija de castanul comestibil (0)
Recente
- S-a lansat Biolateria, magazin de produse bio si naturiste
- Bun pentru natura, delicios pentru noi
- Agricultura multifunctionala in Europa - rolul agriculturii si al produselor agricole si alimentare ecologice si cadrul lor politic
- Soluţii de criză. În Central Park, din New York, americanii iau lecţii de supravieţuire
- Cancerul la stomac
- Nitraţii au ajuns în farfurie?
